Page views

Thursday, October 31, 2013

Towards a proper understanding of relationships and how our brains work - 1

Excerpts from 
Why Men Don’t Listen & Women Can’t Read Maps” 
by Barbara & Allan Pease – with the authors’ permission

This book attempts to provide some answers.

[Spre o înţelegere adevcată a relaţiilor şi a modului în care funcţionează creierele noastre. Traducerea în limba română este prezentă la finalul textului in engleză]


1.

Different Job Specs


Men and women have evolved differently because they had to. Men hunted, women gathered. Men protected, women nurtured. As a result, their bodies and brains evolved in completely different ways.
 As their bodies physically changed to adapt to their specific functions, so did their minds. Men grew taller and stronger than most women, while their brains developed to suit their tasks. Women were mostly content for men to work away as they kept the cave fires burning, and their brains evolved to cope with their function in life.
Over millions of years, the brain structures of men and women thus continued to change in different ways. Now, we know the sexes process information differently. They think differently. They believe different things. They have different perceptions, priorities and behaviours.
To pretend otherwise, is a recipe for heartache, confusion and disillusionment all your life.

The 'Stereotype' Argument


Since the late 1980s, there has been an explosion of research into male and female differences and the way both the male and female brains work. For the first time ever, advanced computer brainscanning equipment has allowed us to see the brain operating 'live' and, with that peek into the vast landscape of the human mind, provided us with many of the answers to the questions about male and female differences. The research discussed in this book has been collected from studies in scientific, medical, psychological and sociological studies and it all points clearly to one thing: All things are not equal; men and women are different. For most of the 20th Century those differences were explained away by social conditioning; that is, we are who we are because of our parents' and teachers' attitudes which, in turn, reflected the attitudes of their society. Baby girls were dressed in pink and given dolls to play with; baby boys were dressed in blue and given toy soldiers and football jerseys. Young girls were cuddled and touched while boys were thumped on the back and told not to cry. Until recently, it was believed that when a baby was born its mind was a clean slate on which its teachers could write its choices and preferences. The biological evidence now available, however, shows a somewhat different picture of why we think the way we do. It shows convincingly that it is our hormones and brain wiring that are largely responsible for our attitudes, preferences and behaviour. This means that if boys and girls grew up on a deserted island with no organised society or parents to guide them, girls would still cuddle, touch, make friends and play with dolls, while boys would compete mentally and physically with each other and form groups with a clear hierarchy.

The wiring of our brain in the womb and
the effect of hormones will determine
how we think and behave.

As you will see, the way our brains are wired and the hormones pulsing through our bodies are the two factors that largely dictate, long before we are born, how we will think and behave. Our instincts are simply our genes determining how our bodies will behave in given sets of circumstances.

How We Got This Way

Once upon a time, a long, long time ago, men and women lived happily together and worked in harmony. The man would venture out each day into a hostile and dangerous world to risk his life as a hunter to bring food back to his woman and their children, and he would defend them against savage animals or enemies. He developed long-distance navigational skills so he could locate food and bring it home, and excellent marksmanship skills so that he could hit a moving target. His job description was straightforward: he was a lunch-chaser, and that's all anyone expected of him.
The woman, however, felt valued because her man would put his life on the line to care for his family. His success as a man was measured by his ability to make a kill and bring it home, and his self-worth was measured by her appreciation for his struggle and effort. The family depended on him to carry out his job description as a lunch-chaser and protector - and nothing else. There was never any need for him to 'analyse the relationship' and he wasn't expected to put out the garbage or help change the nappies.
The woman's role was equally clear. Being appointed the child-bearer directed the way she would evolve and how her skills would become specialised to meet that role. She needed to be able to monitor her immediate surroundings for signs of danger, have excellent shortrange navigational skills, using landmarks to find her way, and have a highly-tuned ability to sense small changes in the behaviour and appearance of children and adults. Things were simple: He was the lunchchaser, she was the nest-defender.
Her day would be spent caring for her children, collecting fruits, vegetables and nuts and interacting with the other women in the group. She did not have to concern herself with the major food supply or fighting enemies, and her success was measured by her ability to sustain family life. Her self-worth came from the man's appreciation of her home-making and nurturing skills. Her ability to bear children was considered magical, even sacred, for she alone held the secret to giving life. She was never expected to hunt animals, fight enemies or change light bulbs.
Survival was difficult but the relationship was easy. And this was the way it was for hundreds of thousands of years. At the end of each day, the hunters would return with their kill. The kill was divided equally and everyone would eat together in the communal cave. Each hunter would trade part of his kill with the woman for her fruit and vegetables.
After the meal, the men would sit around the fire, gazing into it, playing games, telling stories or sharing jokes. It was a prehistoric man's version of flicking TV channels with his remote control or being absorbed in a newspaper. They were exhausted from their hunting efforts and were recuperating to begin the hunt again the next day. The women would continue to tend the children and make sure the men were sufficiently fed and rested. Each appreciated the other's efforts. Men were not considered lazy and women were not seen as their oppressed handmaidens.
These simple rituals and behaviours still exist amongst ancient civilisations in places like Borneo, parts of Africa and Indonesia, and with some Aboriginal Australians, New Zealand Maoris, and the Inuit of Canada and Greenland. In these cultures each person knows and understands his or her role. Men appreciate women and women appreciate men. Each sees the other as uniquely contributing to the family's survival and well-being. But for men and women who live in modern civilised countries, these old rules have been thrown out - and chaos, confusion and unhappiness have been left in their place.

We Didn't Expect it to Be Like This


The family unit is no longer solely dependent on men for its survival and women are no longer expected to stay at home as nurturers and home-makers. For the first time in the history of our species, most men and women are confused about their job descriptions. You, the reader of this book, are the first generation of humans to face a set of circumstances that your forefathers or mothers never had to tackle. For the first time ever, we are looking to our partners for love, passion and personal fulfilment because basic survival is no longer critical. Our modern social structure usually provides a basic level of subsistence through social security, National Health, consumer protection laws and various Government institutions. So what are the new rules, and where do you learn them? This book attempts to provide some answers.

Women as Radar Detectors


It is obvious to a woman when another woman is upset or feeling hurt, while a man would generally have to physically witness tears, a temper tantrum or be slapped around the face before he'd even have a clue anything was going on. For, like most female mammals, women are equipped with far more finely tuned sensory skills than men. As child-bearers and nest-defenders, they needed the ability to sense subtle mood and attitude changes in others. What is commonly called 'women's intuition' is mostly a woman's acute ability to notice small details and changes in the appearance or behaviour of others. It's something that, throughout history, has bewildered men who play around - and are invariably caught.

One of our friends said he couldn't believe how wonderful his wife's eyesight was when he had something to hide, but how it seemed to desert her totally when it came to backing the car into the garage. Estimating the distance between the car fender and the garage wall while moving is, however, a spatial skill located in the right hemisphere in men and is not strong in most women. We'll discuss that later in Chapter 5.

'My wife can see a blonde hair on my
coat from twenty feet, but she hits the
garage door when she parks the car'

Nest-defenders, to safeguard their family's survival, needed to be able to pick up small changes in the behaviour of their offspring that could signal pain, hunger, injury, aggression or depression. Males, being lunch-chasers, were never around the cave long enough to learn to read non-verbal signals or the ways of interpersonal communication. Neuropsychologist Professor Ruben Gur of the University of Pennsylvania used brain scan tests to show that when a man's brain is in a resting state, at least 70% of its electrical activity is shut down. Scans of women's brains showed 90% activity during the same state, confirming that women are constantly receiving and analysing information from their environment. A woman knows her children's friends, hopes, dreams, romances, secret fears, what they are thinking, how they are feeling and, usually, what mischief they are plotting. Men are vaguely aware of some short people also living in the house.

Diverse fişe ale postului


                Bărbaţii şi femeile au evoluat diferit pentru că n-au avut încotro. Bărbaţii au vînat, femeile au cules recolta. Bărbaţii au protejat, femeile au hrănit. Ca urmare, corpurile şi minţile lor au evoluat complet diferit.
            Pe măsură ce din punct de vedere fizic corpul lor s-a schimbat în bine, pentru a se adapta funcţiilor specifice, acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu mintea lor. Bărbaţii au crescut mai înalţi şi mai puternici decît majoritatea femeilor, în vreme ce mintea li s-a dezvoltat pentru a le servi diverselor îndeletniciri specifice. Femeile erau bucuroase că bărbaţii lor îşi vedeau de treabă în vreme ce ele se îngrijeau de focul din peşteri, iar creierul li s-a dezvoltat astfel încît să se adapteze funcţiilor lor în viaţă.
            Timp de milioane de ani, structura creierului bărbaţilor şi al femeilor a continuat să se schimbe în mod diferit. Acum ştim că sexele prelucrează informaţiile în mod diferit. Gîndesc diferit, cred lucruri diferite, au percepţii, priorităţi şi comportamente diferite.
          Ideea de a pretinde că lucrurile stau altfel presupune numai dureri de cap, confuzii şi o deziluzie pe viaţă.

Teoria „clişeului"


                Incepînd cu sfîrşitul anilor 1980, a avut loc o adevărată explozie de cercetări referitoare la diferenţele dintre bărbaţi Şi femei, precum şi la felul în care funcţionează mintea lor.
            Pentru prima dată, o aparatură computerizată extrem de avansată a permis o scanare a creierului din care s-a constatat cum funcţionează acesta „în direct". Avînd posibilitatea de a pătrunde în vastul peisaj al minţii umane, am putut obţine multe răspunsuri la întrebările referitoare la diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Studiul ce va fi comentat în această carte porneşte de la diverse cercetări ştiinţifice, medicale, psihologice şi sociologice, toate ajungînd la o concluzie comună — lucrurile nu stau deloc la fel; bărbaţii şi femeile sînt diferiţi.
            De-a lungul a aproape întregului secol XX, aceste diferenţe au fost explicate prin condiţionări sociale — felul în care sîntem reflectă atitudinea părinţilor şi a profesorilor, care, de fapt, o reflectă pe aceea a societăţii lor. Fetiţele erau îmbrăcate în roz şi li se dădeau păpuşi cu care să se joace, iar băieţeii erau îmbrăcaţi în albastru şi li se dădeau soldăţei de plumb şi tricouri de fotbalişti. Fetiţele erau cocoloşite şi mîn-gîiate, în vreme ce băieţeii erau bătuţi pe spate şi li se spunea să nu mai plîngă. Pînă de curînd, s-a crezut că, la naştere, creierul copilului este asemeni unei table goale, drept pentru care dascălii săi pot înscrie acolo ce ar urma acesta să-şi dorească şi să prefere. Dovezile biologice de care dispunem în prezent ne arată totuşi o cu totul altă imagine a felului în care gîndim.
            S-a demonstrat cît se poate de convingător că hormonii şi legăturile care se stabilesc la nivelul creierului răspund în mare parte de atitudinile noastre, de preferinţele şi de comportamentul nostru. Acest lucru înseamnă că dacă băieţeii şi fetiţele ar creşte pe o insulă pustie, în care n-ar exista nici o formă socială organizată ori părinţi care să-i călăuzească, fetele tot s-ar alinta, şi-ar face prieteni şi s-ar juca cu păpuşile, în vreme ce băieţii ar stabili un fel de concurenţă mentală şi fizică, organizîndu-se în grupuri cu o ierarhie clară.

Felul în care se stabilesc conexiunile în creierul nostru
în pîntecul mamei şi efectul hormonilor
vor determina felul în care gîndim şi ne comportăm.

             Aşa cum veţi vedea, felul în care se stabilesc legăturile în creier şi hormonii care pulsează în corpul nostru sînt cei doi factori ce dictează în mare măsură felul în care gîndim şi ne comportăm, cu mult înainte de a ne naşte. Instinctele noastre sînt, practic, genele care determină felul în care corpul nostru se va comporta în anumite situaţii date.

Cum am ajuns astfel

 

                A fost o vreme cînd bărbaţii şi femeile trăiau fericiţi la un loc şi munceau în armonie. Bărbatul se aventura zilnic într-o lume ostilă şi periculoasă, riscîndu-şi viaţa ca vînător, pentru a aduce hrană femeii şi copiilor săi, apărîndu-i împotriva animalelor sălbatice sau a duşmanilor. El şi-a dezvoltat un sistem de orientare în spaţiu pentru a găsi mai uşor hrana şi a o aduce acasă, dar şi îndemînarea necesară pentru a putea nimeri o ţintă în mişcare. Fişa postului său ar fi următoarea: vînarea prînzului — şi asta se şi aştepta de la el.
            Femeia se simţea totuşi preţuită, pentru că bărbatul îşi punea în joc şi viaţa pentru a se îngriji de familie. Reuşita lui ca bărbat era măsurată prin capacitatea de a vîna şi de a aduce acasă de-ale gurii, iar respectul de şine era măsurat prin recunoştinţa femeii lui pentru bătălia şi eforturile depuse de el.
            Familia depindea de el şi de măsura în care îşi îndeplinea datoria de vînător al prînzului şi de protector — de nimic altceva. El nu trebuia în nici un caz să „analizeze relaţia" şi nici să ducă gunoiul sau să ajute la schimbatul aşternuturilor.
            Rolul femeii era la fel de limpede. I se încredinţase purtatul copilului în pîntece, acest lucru stabilind felul în care va evolua şi se va specializa pentru îndeplinirea acestui rol. Ea trebuia să fie capabilă să supravegheze exact zona în care se afla pentru a detecta semne ale primejdiei şi avea un excelent simţ de orientare, într-un spaţiu îngust însă, folosind delimitări precise pentru a nu se rătăci şi avînd talentul să sesizeze schimbările mărunte din comportamentul şi aspectul copiilor şi adulţilor. Lucrurile erau foarte simple: el era vînătorul-prînzului, iar ea, apărătoarea-cuibului.
            Ea îşi petrecea ziua avînd grijă de copii, adunînd fructe, legume şi nuci, intrînd în legătură cu celelalte femei din grup.
            Nu trebuia să se preocupe de hrana de bază ori să se lupte cu duşmanii, iar reuşitele îi erau măsurate în raport cu capacitatea de a menţine o viaţă de familie. Respectul de sine era determinat de recunoştinţa bărbatului ei şi de felul în care acesta îi aprecia talentul de a ţine „casa" şi de a avea grijă de toată lumea. Capacitatea de a purta copii în pîntece era con-corpul unui porc sau al unui cal sau faptul că ADN-ul nostru este în proporţie de 97,5% identic cu al gorilei şi de 98,4% cu al cimpanzeului. Singura diferenţă în raport cu celelalte animale este capacitatea noastră de a gîndi şi de a plănui. Celelalte animale nu pot decît să reacţioneze la diverse situaţii în funcţie de moştenirea genetică a creierului lor şi printr-o repetare de comportament. Ele nu pot gîndi, ci doar reacţiona.
            Majoritatea oamenilor acceptă şi recunosc faptul că animalele acţionează în funcţie de instincte, care le determină în mare măsură comportamentul. Acest comportament instinctiv este uşor de perceput — păsările cîntă, broaştele orăcăie, cîinii ridică piciorul şi pisicile îşi vînează prada stînd la pîndă. Acestea nu sînt comportamente intelectuale, drept pentru care mulţi oameni fac cu greutate legătura între acest comportament şi comportamentul lor. Ignoră pînă şi faptul că şi comportamentele lor primare sînt instinctive — cum ar fi plînsul şi suptul.
            Toate comportamentele pe care le moştenim, pozitive şi negative, de la părinţii noştri sînt transmise la copii aşa cum se întîmplă şi în cazul animalelor. Atunci cînd noi, ca oameni, acceptăm că sîntem, de fapt, animale ale căror impulsuri sînt sensibilizate de milioane de ani de evoluţie, ne e mai uşor să ne înţelegem nevoile fundamentale, precum şi impulsurile, acceptîndu-ne în mai mare măsură şi acceptîndu-i totodată şi pe ceilalţi. In acest lucru constă drumul pe care trebuie pornit spre adevărata fericire.

Femeile ca detectoare radar

 

                Orice femeie îşi dă seama imediat cînd o altă femeie este supărată sau se simte jignită, pe cînd bărbatul trebuie să vadă  lacrimi sau o altă dovadă palpabilă, eventual o criză de furie ori o palmă peste obraz, pentru a-şi da seama despre ce e vorba. Ca majoritatea mamiferelor femele, femeile sînt dotate cu un sistem senzorial mult mai fin decît al bărbaţilor. Cele care poartă copii în pîntece şi trebuie să apere cuiburile au mare nevoie de o capacitate de sesizare a schimbărilor cele mai subtile ale atitudinii celorlalţi. Ceea ce de obicei este numit „intuiţie feminină" nu este altceva decît capacitatea foarte dezvoltată a femeilor de a observa orice amănunte, cît de mici, precum şi schimbările de aspect sau de comportament ale celorlalţi. De-a lungul istoriei, acest talent tipic feminin i-a uluit întotdeauna pe bărbaţii care au călcat strîmb — şi au fost invariabil prinşi.
            Unul dintre prietenii noştri ne povestea că nu-i vine să creadă cît de repede detecta soţia sa ceva ce el avea de ascuns şi cum dintr-odată acest har o părăsea cînd era vorba să intre în marşarier în garaj. Capacitatea de estimare a distanţei dintre maşină şi zidul garajului ţine de capacitatea de orientare în spaţiu, localizată în emisfera frontală dreaptă şi nu este deloc bine dezvoltată la majoritatea femeilor. Dar despre asta vom discuta în Capitolul 5.

     „Soţia mea vede de la 50 de metri un fir de păr blond pe
haina mea, dar invariabil intră în uşa garajului
de cîte ori trebuie să parcheze maşina."

                Apărătoarele căminului, pentru a proteja supravieţuirea familiei lor, aveau nevoie să sesizeze schimbările oricît de mici de comportament ale urmaşilor lor, care ar fi semnalizat durere, foame, rănire, agresiune sau deprimare. Bărbaţii fiind vînătorii-de-prînz, nu stăteau suficient în peşteră pentru a învăţa să descifreze semnalele nonverbale sau căile de comunicare interpersonală. Neuropsihologul şi profesorul Ruben Gur de la Universitatea din Pennsylvania a făcut teste cu scanerul la nivelul creierului pentru a demonstra că atunci cînd creierul bărbatului se odihneşte, cel puţin 70% din activitatea sa electrică este blocată. In cazul femeilor, scanerul a arătat că este activ în proporţie de 90% în timpul unei stări similare, confirmînd faptul că femeile primesc şi analizează permanent informaţii din mediul înconjurător. Femeia îi cunoaşte pe prietenii copiilor, le ştie speranţele, visurile, iubirile, temerile ascunse, la ce se gîndesc, ce simt şi, în general, ce ispravă pun la cale. Bărbaţii sînt vag conştienţi că există nişte mititei care trăiesc şi ei pe acolo, prin casă.


No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.

ShareThis